fbpx

Optimist sau pesimist?

Despre gândirea pozitivă se scrie și se povestește mult. Este un subiect inepuizabil, controversat, frecvent prost înțeles și greșit interpretat. Un domeniu care are adepții săi, dar în același timp și adversari. Totuși este un subiect care merită atenție.

Destul de multe persoane încearcă să împartă lumea în bine și rău, alb și negru, cap și pajură, cei ce gândesc negativ și cei ce gândesc pozitiv, în optimiști și pesimiști s.a.m.d. încercând să demonstreze că doar una din cele două variante este cea corectă. Însă lucrurile stau altfel. Lumea noastră este compusă din aceste dualități care nu pot exista una fără cealaltă. Așa că, din start, este eronat să spui că una din ele este mai bună decât cealaltă. De fapt ceea ce contează este perspectiva din care privești și cum relaționezi cu cele două așa zise “opusuri”.  Ideea este să nu fii extremist ci să-ți dezvolți abilitatea de a alege modul în care vezi lucrurile și reacționezi la ele, astfel încât să fii obiectiv și constructiv.

Optimist sau pesimist?

Pesimistul vede partea goală a paharului, iar optimistul o vede pe cea plină, dar niciunul nu vede paharul în întregime cu conținutul lui. Exact cum este și proverbul românesc care spune că “nu vezi pădurea din cauza copacilor”. A fi obiectiv însă, înseamnă să ai capacitatea să le vezi pe amândouă și să alegi ce parte îți trebuie sau îți convine, pentru că în unele situații din viață vei avea nevoie de partea plină a paharului, iar în altele, vei avea nevoie de cea goală. Tu unde te aflii în acest caz? Ce vezi în asemenea situații?

Am auzit de multe ori spunându-mi-se “ dacă îmi spun că o să reușesc așa se va întâmpla? Nu cred!”. Acesta este adevărul lor, iar aceste persoane nu s-au gândit niciodată de câte ori și-au repetat, zilnic, “nu pot”, “nu am cum”, “n-are cum să mi se întâmple”, “nicio șansă”, “nu se poate” și multe alte expresii de acest fel. Dacă am compara de câte ori  pe zi vorbim în acest mod și de câte ori ne exprimăm pozitiv am constata că balanța înclină drastic spre expresii negative. Toate aceste repetitivități verbale sunt produsul gândurilor nostre și nu sunt așa de inofensive precum ni se pare că ar fi. Deoarece cuvintele se transformă în emoții, în acțiuni, acestea din urmă având o influență majoră asupra destinului nostru.