fbpx

Intuiția – cum să o folosim și cum să o dezvoltăm

De câte ori ați „simțit”, sau ați știut pur și simplu cum se face un lucru? Și, de asemenea, de câte ori ați ignorat această informație și ați trecut mai departe, căutând o dovadă mai rațională?

Ce este rațiunea?

Modul nostru natural de a gândi și de a simți este un amestec de emoție, sentimente, intuiție, iar rațiunea are doar rolul de a găsi similitudini, de a identifica și de a aplica reguli, de a concepe și de a defini și de a aranja lucrurile noi în categorii cunoscute. Să zicem, că rațiunea determină punctele fixe după care ne ghidăm în viață, reperele după care ne coordonăm existența.

Procesul educațional accelerat la care ne supune societatea, începând de la cele mai fragede vârste, ne conduce la un mod de gândire bazat exclusiv pe logică și rațiune. De ce? Este simplu. Am evoluat, în jurul nostru s-a petrecut revoluția industrială, acum trăim revoluția informațională, iar toate acestea sunt produsele logicii și rațiunii.

Un exemplu pe care îl dau des la cursurile mele este despre modul în care a fost inventat avionul. Mai mulți oameni și-au imaginat că pot zbura cu aparate de zbor. De fapt, această imaginație nu este altceva decât intuiția că acel „vis” este o posibilitate realizabilă. Mai departe, partea logico-rațională a descoperit și a ținut cont de legile aerodinamicii, a construit planoare, baloane, avioane, astfel încât, astăzi a devenit logic să zbori. Astăzi îți cumperi un bilet și poti zbura oriunde în lume. Mâine, pe altă planetă.

Intuiția este considerată drept un al șaselea simț, care nu poate fi verificat logic și de aceea, suntem educați să o ignorăm. Abia în zilele noastre, știinta studiază timid aceste fenomene mentale cum ar fi intuiția, clarviziunea și alte simțuri care ne susțin viața și evoluția. Până acum nu avea rost să studiezi ceea ce nu puteai demonstra matematic și ceea ce nu avea bază rațională. Fenomenele spirituale au fost lăsate la o parte, într-o zonă esoterică și obscură.

Ce este INTUIȚIA?

INTUIȚIA este acea capacitate înnăscută a ființelor umane de a prelucra și de a utiliza informația din uriașul câmp energetic și informațional al universului. Suntem din aceeași materie ca și universul, deci putem accesa orice zonă și informație din acest univers. Dacă ar fi să ne gândim la propriul nostru corp, nu suntem conștienți de celulele care ne alcătuiesc, de atomii din care suntem făcuți, dar, dacă ne îndreptăm atenția într-o anumită zonă a corpului, putem deveni în mare măsură conștienți de ea. O parte ne rămâne necunoscută și bine adăpostită în subconștient. Este vorba despre reglarea tuturor funcțiilor vitale, despre funcționarea organelor și a sistemelor din care este construit corpul nostru.

Prin intuiție, sunt aduse în lumina conștiinței informații care ne susțin evoluția. Subconștientul ne asigură existența din punct de vedere fizic, intuiția ne informează din punct de vedere spiritual și evolutiv, iar logica și rațiunea decid, transformă imaginația în realitate utilizând reguli, sisteme, calcule.

Așadar, depinde pe cine lăsăm la conducerea vieții noastre. Logica și rațiunea sunt foarte bune pentru o viață în siguranță, pe când intuiția ne transpune în zona „mai riscantă“ a creativității și a imaginației. Dacă ne bazăm numai pe logică și rațiune, ignorăm emoțiile, presentimentele și în situațiile critice este dificil să găsim soluții creative.

Dau un exemplu din afaceri. În America, a fost studiat procesul decizional a mai multor mangeri, iar una dintre întrebări era dacă se bazează în deciziile pe care le iau pe logică sau pe rațiune. Cei mai mulți, au răspuns că, da, se bazează pe logică și rațiune. Dar, de fapt, întrebările de dinainte au demonstrat că logica și rațiunea, doar au creat argumentația în jurul unei intuiții, astfel încât aceasta să devină aplicabilă.

Așadar, în afaceri să îți folosești intuiția înseamnă și să nu faci o afacere, să mergi pe acel sentiment care îți spune să nu faci acel contract, sau să iei o anumită decizie. De asemenea, în sițuatii de stres, când nu ai timp să te gândești, să raționezi ce e mai bine să faci, ascultă-ți intuiția. E de departe cea mai bună decizie pe care ai putea să o iei în acel moment.

Cum ne vorbește intuiția?

Intuiția vorbește limba subtilă a emoțiilor și a senzațiilor în corp. Dacă vrei să devii mai intuitiv, fii atent la tine, ascultă-te și verifică-ți senzațiile pe care le ai în stomac, în inimă și oriunde în corp.

Participanții la cursurile Silva, mai ales la cursul dedicat intuiției, SILVA INTUITION SYSTEM învață cum să recunoască intuiția, cum să își seteze reperele subiective astfel încât să fie siguri că informația pe care au accesat-o este reală. Exersând, aceste abilitați naturale se pot dezvolta până la clarviziune.

Vă propun un exercițiu pe care îl puteți practica și voi. Vă jucați cu cărțile de joc ca să ghiciți ce carte urmează și în acest timp sunteți atenți la voi înșivă ce simțiți atunci când alegeți corect, iar sentimentul acela îl puteți considera un reper pentru o intuție corectă.

Un domeniu în care intuiția funcționează zi de zi la cote înalte este cel al relațiilor. Sunt situații în care pur și simplu nu rezonăm cu o anumită persoană, o respingem din start fără să avem nici un argument. Pur și simplu, ceva nu ne place, ceva ne spune sa fim atenți. Și, de multe ori, avem dreptate. Sunt sigur că aveți în viața voastră nenumărate exemple.

O intuiție specială este aceea prin care ne dăm seama că am întâlnit „alesul” sau „aleasa” inimii noastre. Pur și simplu „știm” că așa este, dar, de multe ori, conștientizăm și acceptăm faptul că „am știut” în momentul în care ne uităm retrospectiv la succesiunea evenimentelor.

În cursurile de dezvoltare personală se vorbește rareori despre intuiție, deși ea susține de fapt toate celelalte acțiuni pe care le putem practica pentru a învăța noi comportamente și abilități. Metoda Silva, spre deosebire de alte sisteme de dezvoltare personală și self help aduce o mulțime de exerciții și soluții practice care dezvoltă intuiția și acoperă principalele provocări din viață: controlul obișnuințelor, controlul durerii, a somnului, a capacității de învățare, memorare și multe altele.

Așadar, dacă acest articol v-a stârnit curiozitatea, puteți să fiți mai atenți la voi înșivă, începând chiar de azi.