Iubește-ți frica!
Frica. Un cuvânt, un sentiment, o emoție, o trăire, o reacție.
Ne naștem cu două frici. Acestea fac parte din natura noastră: frica de zgomot puternic și frica de cădere liberă (înălțime). Experiența ne arată că depășim cu ușurință aceste două frici.
Totuși în perioada creșterii și pe parcursul anilor acumulăm multe alte frici, frici care ar trebui să ne scoată din încurcătură, dar în loc de asta de cele mai multe ori ne blochează, ne dezorientează generând stres.
Realitatea este că frica este unul din generatorii stresului.
Scopul stresului, respectiv a energiei pusă la dizpozitie, este să-l folosim ca să ieșim învingători din situația dată. Însă asta nu se întâmplă. Dimpotrivă, acumulăm energia fricii care la un moment dat se poate manifesta în plan fizic prin dereglări ale corpului.
De ce? Răspunsul este că nu am fost învățați ce și cum avem de făcut în momentul în care corpul ne pune la dispoziție o asemenea cantitate de energie.
În cadrul cursurilor Silva, obișnuiam să le adresez cursanților următoarea întrebare la care vă invit să răspundeți și voi: „Vă este frică de șerpi?”
Dacă răspunsul este DA, aș vrea să vă mai adresez o întrebare: „Ați avut o experiență neplăcută cu aceste animale sau…pur și simplu v-ați programat să vă fie frică?”
Deseori, noi oamenii avem tendința să ne creem propriile frici, fără ca măcar să trecem printr-o experiență concretă care să ne ofere acest sentiment.
După cum spuneam mai sus, oamenii au doar două frici naturale: cea de înălțime și cea de zgomot puternic. Restul, sunt frici imaginare induse în programul nostru mental, de societate sau de noi înșine, frici față de momente care nici măcar nu au avut loc încă.
În acest caz expresia “de ce îți este frică, nu scapi” este perfect adevărată. Este evident că nu scăpăm de ceea ce ne este frică, dacă obiectul fricii ne ocupă gândurile constant. Frica va crește din ce mai ce mai mult, pe măsură ce îi oferim atenție, pe măsură ce o hrănim, iar obiectul sau contextul amenințător pe care ni-l imaginăm….devine……(supriză!!!)…..realitate.
Când ne este frică față de un eveniment ce va avea loc în viitor, să răspundem la câteva întrebări: care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? care sunt șansele ca acest lucru chiar să se întâmple? Este o mare diferență între a fi preocupați de o problemă și a fi îngrijorați de o problemă. De aceea atitudinea mentală are un efect incredibil asupra noastră.
Dacă vrei să aflii mai multe despre acest subiect te invit să participi la webinarul gratuit: Iubește-ți frica!
În acest webinar vei primi unelte simple și eficiente astfel încât să începi să gestionezi frica devenind în final prieten cu ea și de ce nu ajungând să iubești rezultatul ei.
Alături de mine se vor afla colegele mele Mihaela Stroe și Monica Dascălu împreună cu care îți vom oferi informații și instrumente simple care provin din experiență noastră de lucru cu clienții.
Pentru a te înscrie la webinarul gratuit accesează linkul următor:
https://restartcamp.com/iubeste-ti-frica/
Notează-ți în agendă, ne vedem sâmbătă, 9 mai 2020 la ora 18:00.
Din ce în ce mai bine,
Rajko Kuzmanović