Cum să introduci obiceiuri benefice în viața ta?
Ceea ce faci zilnic, lucrurile la care te gândeşti zilnic în mod repetat, orice faci în mod repetat, determină lucrurile în care crezi, valorile tale şi experienţele pe care le vei trăi.
Ai observat că atunci când faci un lucru pentru prima oară ți se pare foarte provocator, însă pe măsură ce îl repeți devine atât de normal încât începi să îl faci inconștient?
Mecanismul obiceiurilor din viața noastră este același: cu cât repeți o acțiune mai des, cu atât ea devine parte din tine sau mai bine spus un automatism. Aceste obiceiuri zilnice sunt importante şi pot face o diferenţă semnificativă în viața ta.
Și totuși cum să faci să introduci obiceiuri benefice și de durată?
- Stabilește-ți intenția.
Gândește-te concret la ce schimbări vrei să aduci în viața ta și la obiceiurile pe care trebuie să le introduci pentru ca aceste schimbări să aibă loc. Pentru a fi și mai eficient, construiește-ți un mic plan și alege o perioadă concretă în care să introduci aceste obiceiuri.
Vrei să ai un stil de viața mai sănătos? Ce obiceiuri ar putea să te susțină?
Vrei să te cunoști mai bine? Ce obiceiuri ar putea să te susțină?
Vrei să înveți ceva nou? Ce obiceiuri ar putea să te susțină?
- Păstrează o atitudine realistă și echilibrată
Ce înseamnă asta? Înseamnă că rezultatele nu se vor vedea din prima. Se vor vedea, cu siguranță, dar nu în primele zile. Și trebuie să fii conșient de asta.
Ce mai înseamnă? Înseamnă că nu are rost să spui de mâine voi face aia, și aia, și aia. Alege un singur obicei pe care chiar să îl pui în practică și pentru care să te dedici.
Ce mai înseamnă? Înseamnă că viața este imprevizibilă. Poate că nu vei reuși să te ții de acest obicei exact cum ți-ai propus la început. Intervin provocări, noi responsabilități sau schimbări majore. Important este să nu renunți și dacă știi că acel obicei îți aduce bucurie, revin-o la el.
- De ce îmi doresc să introduc acest nou obicei?
Ești conștient de urmările obiceiurilor pe care vrei să le introduci? Cum îți vor influența ele stilul de viața? Cu siguranță, la un moment dat, te vei bucura de satisfacțiile acestora și vei observa cum viața ta se transformă în bine de la zi la zi.
Dar până atunci folosește-te de ele, vizualizează-le și gândește-te că pas cu pas viața ta va deveni din ce în ce mai minunată. Gândește-te la toate beneficiile de care te poți bucura prin materializarea obiectivelor tale!
- Ce se întâmplă dacă nu introduc acest obicei?
De cele mai mult ori un obicei nou înlocuiește unul vechi, de care vrem să scăpăm. Așa că, pentru a ne stabili și mai bine obiectivul, putem să răspundem cu sinceritate la întrebarea de mai sus.
Ce se va întâmpla în viața mea dacă nu voi introduce acel obicei? Cum mă voi simți peste un an? Dar peste trei ani?
- Premiază-te pentru orice reușită
Un element important? Recompensa. Ori de câte ori reușești să pui în practică acel obicei oferă-ți ceva, chiar și o autoîncurajare este benefică. Gândește-te la orice recompensă și premiază-te!
Bravo, Mihai! Ai reușit!
Ana, ești pe drumul cel bun!
- Ai răbdare cu tine însuți
Schimbările nu sunt întotdeauna confortabile și de cele mai multe ori, ne dau peste cap rutina cu care care suntem atât de familiarizați. De aceea majoritatea oamenilor renunță în primele zile, fără a obține rezultatele la care se așteptau. Concentrează-te pe beneficii și bucură-te de o viață din ce în ce mai bună!
- Apelează la tehnicile Metodei Silva
Știi deja că tehnicile Metodei Silva îți vin în ajutor tocmai ca prin intermediul programării mentale să faci mici modificări în modul de manifestare al obiceiurilor tale. Știi deja că obiceiurile distructive îți consumă energia și timpul și te abat de la atingerea potențialului tău maxim. Deci…ce mai aștepți?
Hai și pe pagina de facebook Rajko Kuzmanović, unde te țin la curent cu toate evenimentele și cursurile SILVA din această toamnă!
Din ce în ce mai bine,
Rajko Kuzmanović